Prin sentinţa civilă nr. 16362/2012 a Judecătoriei Iaşi, Secţia Civilă, instanţa a admis contestaţia formulată de contestatorul C.M. în contradictoriu cu BEJA XY şi a obligat executorul să înceapă executarea silită în temeiul titlului executoriu sentinţă civilă.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că prin cererea înregistrată la BEJA XY, creditorul C.M. a solicitat executarea silită a debitoarei S.C. C. S.R.L. în temeiul titlului executoriu sentinţă civilă.
Executorul judecătoresc a solicitat instanţei încuviinţarea executării silite, care a fost dispusă prin încheiere.
Ulterior, executorul judecătoresc a comunicat contestatorului creditor că în vederea punerii în executare a titlului executoriu are obligaţia de a achita minimul de onorariu prevăzut de legislaţia în vigoare, conform hotărârii UNEJ nr. 2/2012 şi 3/2012, în caz contrar executorul judecătoresc văzându-se obligat că nu dea curs cererii creditorului.
Potrivit dispoziţiilor art. 399 alin. 1 teza finală C. proc. civ., se poate face contestaţie la executare în cazul în care organul de executare refuză să înceapă exeutarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condiţiile prevăzute de lege.
Prin adresa comunicată creditorului executorul judecătoresc, în mod evident, şi-a exprimat refuzul de a da curs cererii de executare silită până la data la care creditorul va achita minimul de onorariu prevăzut de legislaţia în vigoare.
Or, solicitarea executorului judecătoresc contravine dispoziţiilor art. 39 alin. 3 din Legea nr. 188/2000, potrivit căruia executorii judecătoreşti nu pot condiţiona punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti de plata anticipată a onorariului.
Instanţa nu poate reţine apărarea intimatului potrivit căreia prin Hotărârea UNEJ nr. 2/2012 s-a stabilit ca birourile executorilor judecătoreşti să aibă evidenţiat şi încasat cel puţin onorariul minim prevăzut de legislaţia în vigoare pentru fiecare dosar execuţional, având în vedere că o hotărâre adoptată la nivelul UNEJ nu poate să contravină unei dispoziţii legale, instanţa apreciază că aceasta nu poate avea decât caracter de îndrumare.
Soluţia instanţei este corectă.
În cazul în care titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească, organul de executare nu poate condiţiona punerea în executare a acestuia de achitarea în avans, fie chiar şi în parte, a onorariului.
Aşa cum am mai arătat, această regulă, cuprinsă în art. 39 alin. 3 din Legea nr. 188/200, nu intră în contradicţie cu dispoziţiile art. 371 ind. 7 alin. 1 C. proc. civ., deoarece creditorul are obligaţia de a avansa doar cheltuielile pentru efectuarea actelor de executare, nu şi a onorariului executorului judecătoresc.
Prin urmare, Hotărârea UNEJ nr. 2/2012, prin care s-a impus obligaţia executorilor judecătoreşti să aibă evindeţiat şi încasat cel puţin onorariul minim, prevăzut de legislaţia în vigoare, în fiecare dosar execuţional, la data declanşării procedurii execuţionale, apare ca fiind nelelegală, în cazul în care titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească.
Suspendarea provizorie a executării silite. Conditia existenţei unei cereri de suspendare a executării silite formulată în cadrul contestaţiei la executare. Inadmisibilitate
Prin încheierea nr. 2969CC/09.12.2011 a Judecătoriei Galaţi, a fost admisă cererea de suspendare provizorie a executării silite formulată de contestatorii T.V.-G. şi T.V. în contradictoriu cu intimatul B.I. şi, în baza dispoziţiilor art. 403 alin. 4 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea provizorie a executării silite ce formează obiectul dosarului de executare nr. ..... al BEJA M.C. şi B.F. până la data de 31.12.2011.
Pentru a se pronunţa în acest fel, instanţa a reţinut că "părţile sunt în litigiu cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului - apartament, situat în Galaţi, ... . Pentru stabilirea situaţiei juridice a acestui bun, contestatorii au formulat acţiune care face obiect al dosarului nr. 8523/121/2010 (în recurs la Curtea de Apel Galaţi).
Legea stabileşte că judecătorul "poate" dispune suspendarea, deci trebuie să facă o analiză a argumentelor invocate de parte. Or, pe de o parte, contestatorii au introdus o acţiune care tinde să lămurească situaţia juridică a imobilului, însă, pe de altă parte, nu au formulat contestaţie la executare în cadrul căreia să fi solicitat suspendarea executării silite.
În consecinţă, instanţa va admite cererea şi va dispune suspendarea provizorie a executării silite, dar numai limitat (până la 31.12.2011), după care o astfel de cerere va putea fi reiterată, cu respectarea condiţiilor legale."
Soluţia este greşită.
Potrivit Art. 403 alin. 4 C. proc. civ., "în cazuri urgente, dacă s-a plătit cauţiunea, preşedintele instanţei poate dispune, prin încheiere şi fără citarea părţilor, suspendarea provizorie a executării până la suspendarea cererii de suspendare de către instanţă." Prin urmare legea prevede, ca şi condiţie de admisibilitate a cererii de suspendare provizorie a executării, ca respectivul contestator să fi solicitat, în prealabil, suspendarea executării conform Art. 403 alin. 1 C. proc. civ., respectiv "până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită". În lipsa unei astfel de cereri de suspendare, cererea de suspendare provizorie a executării silite este inadmisibilă, neputând fi admisă până la o dată anume, aleasă în mod arbitrar de instanţă, chiar dacă ar exista o altă judecată pe fond între părţi.
Cheltuieli de executare. Nelegalitatea avansării onorariului executorului judecătoresc de către creditor.Posibilitatea diminuării cheltuielilor de executare, a onorariului executorului judecătoresc şi a onorariului avocatului creditorului în cazul executării de bunăvoie a creanţei în termenul legal acordat de la primirea somaţiei
Prin Legea nr. 151/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 493/11.07.2011, a fost aprobată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2007 pentru modificarea alin. (1) al art. 37 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, cu o serie de modificări şi completări. Astfel, la art. 37 se introduc două alineate noi, cu următorul conţinut:
«(4) Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, cu excepţia cazului în care creditorul a renunţat la executare, situaţie în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ţinut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare şi până la data realizării obligaţiei stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a executat-o de bunăvoie. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat să îşi îndeplinească obligaţia, a executat-o de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ţinut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum şi onorariul executorului judecătoresc şi, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporţional cu activitatea depusă de aceştia.
(5) Sunt cheltuieli de executare:
1. taxele de timbru necesare declanşării executării silite;
2. onorariul executorului judecătoresc, stabilit potrivit legii;
3. onorariul avocatului, în faza de executare silită;
4. onorariul expertului şi al interpretului;
5. cheltuielile efectuate cu ocazia publicităţii procedurii de executare silită şi cu efectuarea altor acte de executare silită;
6. cheltuielile de transport;
7. alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfăşurării executării silite.»"
Textul aduce clarificări importante cu privire la cheltuielile de executare, stabilirea şi întinderea acestora şi partea datoare să le suporte.
Potrivit art. 3717 alin. (1) C. proc. civ., creditorul are obligaţia de a avansa cheltuielile de executare. Se încadrează în această categorie cheluielile de executare prevăzute de Anexa 1 la Statutul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi al profesiei de executor judecătoresc, aprobat prin Hotărârea Nr. 19/2010 a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, modificat prin Hotărârea nr. 1/2011 a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti. La acestea se adaugă onorariul de avocat pe care creditorul îl poate angaja pentru faza de executare silită, precum şi taxele judiciare de timbru şi timbrele judiciare prevăzute de Legea nr. 146/1997 cu privire la cererile şi actele de executare silită.
Onorariul executorului judecătoresc nu trebuie însă achitat în avans nici măcar parţial de către creditor, conform art. 37 alin. (3) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, potrivit cu care executorii judecătoreşti nu pot condiţiona punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti de plata anticipată a onorariului. Prin urmare, onorariul executorului judecătoresc se obţine exclusiv în urma executării de la debitor, în cazul în care executarea silită se finalizează cu realizarea obligaţiei prevăzute de titlul executoriu. (a se vedea Daniel Atasiei, Horia Ţiţ, Mica reformă în justiţie, Legea nr. 202/2010 comentată, Ediţia a 2-a, revăzută şi adăugită, Editura Hamangiu, 2011, p. 119)
În cazul în care debitorul îşi execută de bunăvoie obligaţia, trebuie avut în vedere momentul la care are loc executarea voluntară.
Dacă executarea voluntară are loc în termenul prevăzut de lege, care curge de la primirea somaţiei (spre exemplu, o zi în cazul executării indirecte mobiliare, conform art. 411 alin. 1 C. proc. civ., 15 zile în cazul executării silite indirecte imobiliare conform art. 500 alin. 1 C. proc. civ. etc.), debitorul va putea solicita reducerea onorariului executorului judecătoresc şi eventual al avocatului creditorului, proporţional cu activitatea depusă de aceştia. De asemenea, debitorul va suporta cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite până la acel moment. În acest sens, debitorul va adresa o cerere executorului judecătoresc pentru emiterea unui nou proces verbal de stabilire a cheltuielilor de executare având în vedere executarea voluntară, în cazul refuzului executorului judecătoresc putând formula contestaţie la executare în condiţiile art. 399 alin. 1 teza finală C. proc. civ. (refuzul îndeplinirii unui act de executare în condiţiile prevăzute de lege).
Dacă însă executarea voluntară are loc după expirarea termenului legal calcultat de la primirea somaţiei sau executarea silită are loc fără somaţie (de exemplu, în cazul popririi, conform art. 454 alin. 1 C. proc. civ.), debitorul datorează cheltuielile de executare în integralitatea lor, inclusiv onorariul executorului şi onorariul avocatului creditorului, dacă este cazul.
Regimul juridic al compensaţiei legale în cazul executării silite prin poprire.
Compensaţia legală operează ca o modalitatate de stingere a obligaţiilor de plin drept. Potrivit art. 1144 C. civ., "compensaţia se operează de drept, în puterea legii, şi chiar dacă debitorii n-ar şti nimic despre aceasta; cele două datorii se sting reciproc în momentul când ele se găsesc existând deodată şi până la concurenţa cotităţilor lor respective". Plecând de al această definiţie legală au fost stabilite mai multe condiţii pentru a opera compensaţia, respectiv reciprocitatea obligaţiilor, crenţele să aibă ca obiect bunuri fungibile, crenţele ce urmează a se compensa să fie certe, lichide şi exigibile (a se vedea în acest sens, Constantin Stătescu, Corneliu Bârsan, Drept civil, Teoria generală a obligaţiilor, Editura ALL Beck, Bucureşti, 2002, p. 396 - 397).
Noul Cod Civil conţine o reglementare asemănătoare; art. 1617 alin. 1 prevede: "Compensaţia operează de plin drept de îndată ce există două datorii certe, lichide şi exigibile, oricare ar fi izvorul lor, şi care au ca obiect o sumă de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungibile de aceeaşi natură."
Având în vedere aceste caractere juridice, în practica judiciară s-a reţinut în mod constant că debitorul poate invoca, în faza de executare silită, compensaţia legală ca modalitate de stingere sau de diminuare a obligaţiei executate. Debitorul poate invoca compensaţia în faţa executorului judecătoresc sau pe calea contestaţie la executare. Nu este necesară însă intervenţia instanţei, având în vedere caracterul de plin drept al compensaţiei legale, debitorul putând formula contestaţia la executare în cazul în care executorul judecătoresc refuză să ia act de faptul că a operat compensaţia, spre exemplu, cu ocazia distribuirii sumelor rezultate din executare. În cazul în care compensaţia legală stinge în totalitate creanţa executată, debitorul poate formula contestaţie împotriva executării silite înseşi, în termenul prevăzut în acest sens de art. 401 alin. 1 lit. c) C. proc. civ.
Posibilitatea invocării compensaţiei legale există între creditor şi debitor inclusiv în cazul executării silite prin poprire. Spre exemplu, în cazul în care creanţa a cărei executare are loc prin poprire este stinsă prin compensaţie legală, terţul poprit nu este ţinut să plătească creditorului popritor.
Art. 1622 alin. 2 din Noul Cod Civil reglementează o situaţie specială în care compensaţia nu operează, legată de procedura popririi. Astfel, "debitorul care, fiind terţ poprit, dobândeşte o creanţă asupra creditorului popritor nu poate opune compensaţia împotriva acestuia din urmă." Este vorba despre situaţia în care, ulterior înfiinţării popririi, terţul poprit care este obligat să plătească direct creditorului popritor devine la rândul său creditor al acestuia. În acest caz nu operează compensaţia deoarece terţul poprit are calitatea de debitor, potrivit raportului juridic de drept substanţial, faţă de debitorul urmărit, el fiind obligat să plătească creditorului urmăritor doar ca efect al înfiinţării popririi. Prin urmare, chiar dacă terţul poprit are calitatea de creditor al creditorului urmăritor, nu îi poate opune acestuia compensaţia legală, fiind obligat să procedeze conform art. 456 C. proc. civ.
Ordonanţă de plată. Caracter executoriu. Posibilitatea executării fără învestire cu formulă executorie. Distincţie faţă de somaţia de plată reglementată de O.G. nr. 5/2001.
Prin încheierea pronunţată la data de 25 iulie 2011, nepublicată, Judecătoria Bacău a respins ca lipsită de interes cererea creditoarei A.B. de investire cu formulă executorie a sentinţei nr. .... a Judecătoriei Bacău.
A reţinut instanţa în motivare că "prin sentinţa comercială nr. ........, pronunţată de Judecătoria Bacău, s-a soluţionat litigiul comercial dintre creditoarea A.B. şi debitoarea C.D., pe calea procedurii ordonanţei de plată.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 din O.U.G. nr. 119/2007, "Ordonanţa de plată, devenită irevocabilă ca urmare a respingerii cererii în anulare, constituie titlu executoriu."
În materia investirii cu formulă executorie Codul de procedură civilă prevede următoarele: "hotărârea judecătorească sau alt titlu executoriu se execută numai dacă este învestit cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin. 1, afară de încheierile executorii, de hotărârile executorii provizoriu şi de alte hotărâri sau înscrisuri prevăzute de lege, care se execută fără formulă executorie" (art. 374 alin. 1); "se învestesc cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin. 1 hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile, precum şi orice alte hotărâri sau încrisuri, pentru ca acestea să devină executorii, în cazurile anume prevăzute de lege" (art. 376 alin. 1).
Analizând textele legale citate, se desprinde următoare regulă: pentru ca o hotărâre judecătorească să fie pusă în executare trebuie respectate două condiţii:
1) să fi rămas definitivă sau să fi devenit irevocabilă;
2) să fie respectată procedura învestirii cu formulă executorie.
Prin dispoziţiile art. 374 alin. 1 din Codul de procedură civilă legiuitorul a stabilit anumite excepţii de la această regulă, excepţii care se referă la încheierile executorii, hotărârile executorii provizoriu, precum şi la alte hotărâri sau titluri determinate de lege. Ca urmare a caracterului lor executoriu stabilit de lege, hotărârile pronunţate în procedura specială reglementată de O.U.G. nr. 119/2007 se pun în executare fără învestirea lor cu formulă executorie."
Soluţia este temeinică şi legală. Într-adevăr art. 14 alin. 1 din O.U.G. 119/2007 instituie o excepţie de la regula necesităţii investirii cu formulă executorie prevăzută de art. 374 C. proc. civ. Prin urmare, în cazul hotărârilor pronunţate în procedura ordonanţei de plată, creditorul poate porni executarea în baza unei copii de pe hotărâre, purtând menţiunea că este definitivă şi irevocabilă, ca şi în cazul hotărârilor pronunţate pe calea dreptului comun în materie comercială, conform art. 720 ind. 9 C. proc. civ.
Situaţia este însă diferită în cazul procedurii reglementată de O.G. nr. 5/2001 privind somaţia de plată. Conform art. 9 alin. 2 din acest act normativ, pentru a putea fi pusă în executare, ordonanţa care conţine somaţia de plată către debitor trebuie învestită cu formulă executorie, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă.
Plângere contravenţională în materia circulaţiei pe drumurile publice. Caracterul irevocabil al hotărârii pronunţate de judecătorie. Aplicarea în timp a dispoziţiilor Legii nr. 202/2010
Potrivit art. 118 alin. 3 ind. 1 din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, introdus prin art. X pct. 2 din Legea nr. 202/2010 privind privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, hotărârea judecătorească prin care judecătoria soluţionează plângerea formulată în acest domeniu este definitivă şi irevocabilă.
Prin urmare, aceste hotărâri sunt pronunţate de judecătorie în primă şi ultimă instanţă, nemaifiind supuse niciunei căi de atac de reformare, fiind însă atacabile cu căi de atac de retractare, respectiv contestaţia în anulare şi revizuirea.
Conform art. 725 alin. (1) C. proc. civ., dispoziţiile sunt de imediată aplicare, în sensul că sunt irevocabile toate sentinţele pronunţate cu privire la plângeri contravenţionale în materia circulaţiei pe drumurile publice după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 (25 noiembrie 2010), inclusiv cele pronunţate în cauzele începute înainte de intrarea în vigoare a legii. Această concluzie rezultă şi din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 725 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cu care „hotărârile pronunţate înainte de intrare în vigoare a legii noi rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunţate”. Prin urmare, hotărârea este supusă căii de atac prevăzută de legea în vigoare la momentul pronunţării, nu de la momentul introducerii cererii de chemare în judecată. Chiar dacă, spre exemplu, instanţa a rămas în pronunţare înainte de intrarea în vigoare a legii, dar a amânat pronunţarea, care a avut loc după intrarea în vigoare, hotărârea va fi supusă regimului juridic prevăzut de legea nouă, respectiv va fi irevocabilă.
Admisibilitatea formulării de apărări de fond contra titlului executoriu, în situaţia în care acesta nu este emis de o instanţă judecătorească. Practica în materie a Curţii Constituţionale.
În Monitorul Oficial nr. 520 din 25.07.2011 a fost publicată Decizia nr. 581/2011 a Curţii Constituţionale referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Motivarea acestei decizii ne prilejuieşte o serie de consideraţii cu privire la adminisbilitatea contestaţiei la executare prin care se formulează apărări de fond contra titlului executoriu, în situaţia în care acesta nu este emis de o instanţă judecătorească.
Reţine Curtea Constituţională că "soluţionarea contestaţiei la executare este destinată să înlăture neregularităţile comise cu prilejul urmăririi silite sau să expliciteze titlul executoriu ce urmează a fi valorificat. În cadrul soluţionării contestaţiei, instanţa nu poate examina împrejurări care vizează fondul cauzei şi care sunt de natură să repună în discuţie hotărâri care emană de la organe cu activitate jurisdicţională, în faţa cărora au avut loc dezbateri contradictorii, părţile având posibilitatea, cu acel prilej, de a invoca apărările de fond necesare.
O soluţie contrară, sub acest aspect, ar nesocoti principiul autorităţii de lucru judecat, ceea ce este inadmisibil. Pe de altă parte, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţă judecătorească, legea procesuală civilă prevede că debitorul are dreptul să invoce, pe calea contestaţiei, toate apărările de fond referitoare la existenţa, întinderea şi valabilitatea creanţei constatate prin respectivul titlu executoriu. Totuşi, posibilitatea utilizării apărărilor de fond este condiţionată de inexistenţa unor mijloace procedurale speciale pentru realizarea dreptului, în cadrul cărora acestea să poată fi invocate. Dacă însă legea pune la dispoziţia debitorului o cale de atac specială, aşa cum este acţiunea în anulare în materia titlurilor executorii care nu provin de la organe de jurisdicţie, acesta nu mai poate să utilizeze apărări de fond în cadrul contestaţiei la executare. O asemenea prevedere nu constituie o îngrădire a liberului acces la justiţie, de vreme ce partea interesată poate folosi apărările respective, potrivit opţiunii sale, în una sau în alta dintre căile de atac pe care le are la dispoziţie. Adoptarea acestei măsuri nu face, în realitate, decât să dea expresie preocupării legiuitorului de a preveni abuzul de drept constând în invocarea aceloraşi apărări în două căi de atac diferite, în scopul tergiversării cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti."
Într-adevăr, posibilitatea formulării de apărări de fond cu privire la titlul executoriu, adică, altfel spus, posibilitatea investirii instanţei care soluţionează contestaţia la executare cu decelarea raporturilor juridice substanţiale dintre părţi apare ca fiind condiţionată de două ipoteze, potrivit art. 399 alin. 3 C. proc. civ.:
- titlul executoriu să nu fie reprezentat de o hotărâre judecătorească, deoarece în caz contrar s-ar ajunge la încălcarea autorităţii de lucru judecat a acesteia;
- să nu existe o altă „cale de atac” prin care să poată să fie valorificate aceste apărări, respectiv să nu fie reglementată o cale procedurală specială pentru aceasta (aşa cum este cazul la somaţia de plată, ordonanţa de plată, titlurile executorii în materie fiscală, procesele verbale de sancţionare a contravenţiilor etc.)
În cazul în care debitorul are doar posibilitatea formulării unei acţiuni în anularea actului juridic, pe calea dreptului comun, condiţiile prevăzute de art. 399 alin. 3 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite. Acţiunea în anularea actului juridic nu se încadrează în noţiunea de "cale de atac", în sensul prevăzut de art. 399 alin. 3 C. proc. civ., deoarece aceasta presupune condiţii procedurale speciale de exercitare, referitoare la termen, calitate procesuală, procedură de judecată etc.
Prin urmare, în cazul titlurilor executorii care nu provin de la o instanţă judecătorească şi cu privire la care legea nu consacră o cale specială în care să fie contestate (de exemplu contractele de credit, contractele de garanţie reală mobiliară, contractele de credit ipotecar, contractele le leasing, contractele de arendare, contractele de asistenţă juridică) pot fi invocate apărări de fond în cadrul contestaţiei la executare (a se vedea în acest sens Andreea Tabacu, Contestaţia la executare împotriva titlului executoriu care nu provine de la o instanţă judecătorească, în Revista Română de Drept Privat, nr. 1/2008, pag. 168).
Interpretarea conform căreia contestaţia la executare prin care se formulează apărări de fond contra titlului executoriu este inadmisibilă ori de câte ori partea are deschisă calea acţiunii în anulare pe calea dreptului comun nu poate fi primită, deoarece ar lipsi de efect textul de lege, această posibilitate existând ori de câte ori titlul executoriu are natură contractuală. Din contră, sensul dispoziţiilor art. 399 alin. 3 C. proc. civ. este tocmai acela de a da posibilitatea părţii interesate să formuleze apărări de fond în cadrul contestaţiei la executare, operând în aceste situaţii o prorogare de competenţă a instanţei de executare cu privire la analizarea valabilităţii şi aplicabilităţii convenţiei părţilor, cu excepţia cazului în care legea prevede o cale procedurală specială în acest sens.
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)